Arhitectura interbelică din București: ce a supraviețuit și ce s-a pierdut

Bucureștiul interbelic era un oraș care se credea Paris. Nu din vanitate neapărat, ci dintr-o nevoie reală de a se ancora în modernitatea europeană după secole de influențe orientale și fanariote. Arhitecții formaţi la École des Beaux-Arts s-au întors acasă și au transformat cartiere întregi: Calea Victoriei, Bulevardul Magheru, Piața Romană au căpătat fațade Art Deco și moderniste care rivalizau cu cele din Varșovia sau Praga. Blocul ARO, Palatul Telefoanelor, Atheneul Român în forma sa consolidată — toate vorbesc despre o epocă în care construcția unui edificiu era un act de reprezentare culturală, nu doar una imobiliară. Cutremurul din 1977 a făcut primele victime structurale majore. Dar demolările sistematice ale anilor '80, orchestrate pentru a face loc Centrului Civic și Casei Poporului, au șters de pe hartă cartiere întregi: Uranus, Antim, Văcărești. Fotografiile din arhivele de epocă arată străzi cu case cu curți interioare, biserici îngropate acum în peisajul axei nord-sud, locuri în care memoria urbană s-a rupt brusc. Ceea ce a supraviețuit rezistă adesea prin întâmplare sau prin neglijare fericită — clădiri prea mici pentru a interesa demolatorii, cartiere uitate de planificatori. Floreasca anilor '30, Cotrocenii cu vilele sale de medici și profesori, Dorobanții cu casele cu etaj și grădini — toate poartă urme ale acelei perioade în care a fi modern însemna a fi european fără a renunța la scara umană a orașului.

Specula imobiliară post-decembristă a continuat, cu alte mijloace, procesul de erodare. Mansardările abuzive au deformat siluetele blocurilor interbelice. Termosistemele aplicate fără discernământ au îngropat decorațiile de stucatură. Reclamele luminoase au transformat parterul clădirilor de patrimoniu în suporturi publicitare. Legislația privind monumentele istorice există, dar aplicarea ei rămâne inconsistentă, lăsând proprietarii privați să aleagă între restaurare costisitoare și degradare lentă. Cu toate acestea, există și vești bune — puține, dar reale. Câteva inițiative private au restaurat cu atenție clădiri din zona Centrului Vechi. Comunități de arhitecți voluntari documentează sistematic patrimoniul aflat în pericol. Există astăzi în București o conștiință civică legată de patrimoniul construit care nu exista acum douăzeci de ani. Nu e suficient. Dar e un început pentru care merită să rămânem atenți și, ocazional, optimiști cu moderație.