De ce citim mai puțin și cum ne mințim că nu e vina noastră

Există o statistică pe care o cunoaștem cu toții și pe care o ignorăm cu toții: românii citesc în medie mai puțin de o carte pe an. Reacția imediată a celor care citesc mai mult este să se distanțeze de această medie ca de o afirmație care nu îi privește. Dar distanțarea este ea însăși o problemă. Oamenii care se consideră cititori activi subestimează sistematic impactul pe care fragmentarea atenției l-a avut și asupra lor. Un studiu citat în 2022 de revista „The Atlantic” arăta că timpul de lectură profundă — adică lectura susținută fără întreruperi pentru mai mult de douăzeci de minute — a scăzut cu aproape 40% în ultimul deceniu chiar și în rândul celor care se autodeclarau cititori frecvenți. Ce s-a schimbat nu e disponibilitatea cărților, ci arhitectura atenției noastre. Telefonul a restructurat modul în care creierul nostru procesează informația. Lecturile lungi cer un tip de concentrare pe care acum trebuie să o antrenăm deliberat, ca pe un mușchi atrofiat — nu o mai avem implicit. Iar justificările pe care ni le oferim sunt aproape întotdeauna structurate în jurul lipsei de timp, deși datele despre consumul de conținut video spun altceva. Avem timp; ne lipsește intenția și, uneori, curajul de a ne plictisi suficient de mult pentru ca o carte să devină mai atrăgătoare decât un scroll.

Soluțiile propuse de industria de self-help — cititul de dimineață, aplicațiile de rezumate, obiectivele de cincizeci de cărți pe an — ratează tocmai miza. Lectura nu e un sport de performanță. O carte citită lent, cu sublinieri și pauze de gândire, valorează mai mult decât douăzeci de volume parcurse în regim de bifat. Problema nu e cantitativă, ci calitativă: am pierdut reflexul de a ne lăsa absorbiți de un text. AdvisoryMission nu pretinde că are o rețetă. Dar crede că recunoașterea sinceră a problemei e mai utilă decât consolările false. Dacă dumneavoastră citiți aceste rânduri până la capăt, fără să fi deschis altă fereastră în browser, ați demonstrat deja că abilitea nu a dispărut — a fost doar mutată în așteptare.